Dansul străvechi al poporului român a început prin a câştiga expresia unei comuniuni entice, îndrăgit de toate categoriile vârstelor, având un ecou sărbătoresc ocazional, intrând tot mai mult în rândul manifestărilor consacrate reuniunilor săteşti. Caracterul de generalizare al jocului folcloric străvechi românesc va reprezenta imaginea existenţei umane.
Pentru a determina premisele etnoculturale ale coregrafiei folclorice româneşti străvechi, ar trebui să încercăm refacerea rădăcinilor milenare de structuri reprezentative:
Unitatea rădăcinilor coregrafice folclorice de continuitate (traco-geto-dacice);
Caracterul general valabil, armonic, definitoriu “creaţia horală”;
Specificul colectiv de creaţie.